joi, 24 februarie 2011

Primele guvernari,inceputuri si programul Politic al Partidului National Taranesc...

Partidul Naţional Ţărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Naţional Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Naţional Liberal şi ca o forţă care a militat pentru menţinerea regimului democratic-constituţional, în contextul creşterii tendinţelor de natură totalitară şi fascistă. După al doilea război mondial, PNŢ a fost principală forţă politică care s-a opus instaurării comunismului în România. Liderii naţional-ţărănişti vor avea însă de plătit pentru curajul lor, fiind condamnaţi la ani grei de închisoare, unde mulţi dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, îşi vor găsi sfârşitul


CONSTITUIREA PARTIDULUI:

La 3 martie 1923 s-a ajuns la realizarea unei înţelegeri între Partidul Naţional şi cel Ţărănesc pe baza căruia cele două partide constituiau Opoziţia Unită, cu o platformă care includea, printre altele: statornicirea unei vieţi constituţionale reale; combaterea hotărârii guvernului liberal de a impune, prin parlamentul existent (care avea o majoritate liberală zdrobitoare) o nouă Constituţie; lupta împotriva guvernului Brătianu etc. Lupta celor două partide nu a reuşit însă să împiedice adoptarea Constituţiei din 1923.
La 10 februarie 1924, Partidul Ţărănesc a adresat partidelor din opoziţie o scrisoare prin care propunea crearea unui front unit, pe baza unei platforme care includea, între altele: împiedicarea guvernului de a realiza „legiuirile de aplicare a Constituţiunii sale şi a legilor de acaparare a avuţiilor statului”; răsturnarea guvernului liberal, stabilirea unui regim legal şi constituţional; anularea legislaţiei liberale [1]. Singurul partid care a răspuns apelului a fost Partidul Naţional. La începutul lunii mai 1924 între Vasile Goldiş, Iuliu Maniu şi Constantin Stere au început tratativele în vedere fuziunii, pe baza unui program în zece puncte alcătuit de Stere. Acordul de fuziune a fost semnat în iunie 1924 de Maniu şi Mihalache şi prevedea repartizarea unui număr egal de posturi între cele două partide în conducerea acestuia, preşedinţia urmând a fi preluată de Iuliu Maniu.
Cu toate acestea, fuziunea a eşuat, datorită unei serii de neînţelegeri de ordin programatic, dar şi a dezacordului în privinţa componenţei Delegaţiei Permanente a Partidului şi în special, a refuzului naţionalilor de a accepta prezenţa lui Constantin Stere în acest organism.
Cele două partide s-au prezentat totuşi cartelate la alegerile pentru Camerele Agricole din 25 august 1925, reuşind cu această ocazie să învingă pe candidaţii PNL. După aceasta, la sfârşitul anului 1925 s-a încheiat un acord de guvernare, iar la începutul anului 1926, în contextul în care mandatul de guvernare a patru ani al PNL era pe cale să expire, alianţa naţional-ţărănistă era pe cale să preia guvernarea. Regele Ferdinand a preferat însă să numească în funcţia de prim-ministru pe Alexandru Averescu, care se bucura şi de încrederea liderului liberal, Ion I. C. Brătianu.
În urma unor tratative „cu uşile închise”, în septembrie 1926 s-a încheiat un nou acord de fuziune între Maniu şi Mihalache. Nicolae Iorga a respins cu tărie fuziunea, demisionând din Partidul Naţional. La 10 octombrie 1926, congresele celor două partide au aprobat în mod simultan fuziunea celor două partide, noul organism politic urmând să poarte denumirea de Partidul Naţional-Ţărănesc.
PRIMA GUVERNARE A PARTIDULUI NATIONAL TARANESC:
Primul guvern naţional-ţărănist a depus jurământul la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNŢ, care a câştigat 77,76% din voturi şi 348 de mandat de deputat. Preşedinţia Consiliului de Miniştri a fost păstrată de Iuliu Maniu.

La 7 octombrie 1929 a încetat din viaţă Gheorghe Buzdugan, membru al Regenţei. Sub influenţa lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca înlocuitor pe Constantin Sărăţeanu, consilier la Curtea de Casaţie, un personaj şters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenţei [3].
Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-a reîntors în ţară. Iuliu Maniu i-a oferit acestuia intrarea în Regenţă, sub condiţia de a-şi relua căsătoria cu principesa Elena şi a renunţa la legătura cu Elena Lupescu şi a solicitat angajamentul lui Carol de a respecta regimul constituţional. Neobţinând acceptarea lui Carol, dar abţinându-se de la luarea măsurilor legale la care era îndreptăţit (respectiv expulzarea lui Carol) Maniu a demisionat în seara zilei de 7 iunie, când s-a format un nou guvern PNŢ condus de Gheorghe Gh. Mironescu, care a organizat preluarea tronului de către Carol, la 8 iunie 1930. Ulterior, la 13 iunie, Carol l-a numit din nou pe Maniu în funcţia de prim-ministru. La 12 august 1930 sosea în ţară şi Elena Lupescu; episodul avea să fie punctul declanşator al unei ostilităţi profunde între Maniu şi aşa-numita „camarilă regală” adunată în jurul acesteia, care avea să dureze până la abdicarea lui Carol în 1940.
La 8 octombrie 1930, Maniu a demisionat din nou, invocând starea sa de sănătate. Prim-ministru a fost numit din nou Gheorghe Gh. Mironescu. Acesta a demisionat la data de 4 aprilie 1931, în urma unei crize de guvern provocate de Mihail Manoilescu, moment care marchează finalul primei guvernări naţional-ţărăniste.
A DOUA GUVERNARE PNT:
Guvernul Vaida-Voievod, instalat la 6 iunie 1932 a avut ca primă misiune organizarea de noi alegeri, care au fost câştigate, la limită, de PNŢ.

Legislaţia promovată de guvern a dus la scăderea impozitelor (de exemplu impozitul profesional, pentru avocaţi, medici, ingineri ş.a. se reducea de la 8% la 6%, iar impozitul agricol scădea cu 50% etc.). În timpul acestei guvernări s-a adoptat şi legea controlului averii funcţionarilor publici; controlul averii se făcea de către magistraţi, la sesizarea oricărei persoane care avea indicii care justificau bănuiala unor activităţi ilicite; în cazul în care averea era nejustificată, se aplica un impozit de 90%; în cazul în care cel controlat îşi justifica averea însă, denunţătorul putea fi pedepsit cu închisoare până la un an [5].
Vaida şi-a depus mandatul la 17 octombrie 1932, mandatul de prim-ministru fiind preluat, pentru ultima dată, de Iuliu Maniu. Cea mai importantă măsură luată de Guvern a fost introducerea contingentărilor la import, prin care se stabileau cote de import la o scară largă de produse, în scopul protecţiei producţiei naţionale. Aceasta marca practic renunţarea PNŢ la politica „porţilor deschise”, care fusese pilonul viziunii economice naţional-ţărăniste.
În urma unui conflict declanşat de dorinţa lui Ion Mihalache de a înlocui pe Gabriel Marinescu din funcţie de prefect al poliţiei capitalei (care fusese numit însă de Carol), Maniu şi-a prezentat demisia la 12 ianuarie 1933, când Alexandru Vaida-Voievod a fost numit din nou prim-ministru. Ulterior, la 2 aprilie, Maniu avea să demisioneze şi din funcţia de preşedinte al partidului, care a fost preluată tot de Vaida.
Noul guvern Vaida a operat într-o conjunctură dificilă. În februarie 1933, a fost nevoit să recurgă la forţă pentru reprimarea grevelor muncitorilor de la „Atelierele Griviţa”, introducându-se starea de asediu.
Printre măsurile legislative ale guvernului PNŢ s-au numărat legea pentru unificarea asigurărilor sociale, înfiinţarea jurisdicţiei muncii, , înfiinţarea impozitului pe venitul global etc.
La 31 august 1944 a fost repusă parţial în vigoare Constituţia din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activităţii PNŢ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România şi salvarea libertăţilor democratice puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. La presiunile SUA şi ale Marii Britanii, s-a acceptat ca guvernul Groza să includă, la 7 ianuarie 1946, şi reprezentanţi ai PNL şi PNŢ.
Alegerile programate pentru noiembrie 1946 aveau să fie decisive pentru viitorul ţării. Ele s-au încheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, condus de comunişti, care au obţinut conform numărătorii oficiale, 68,62% din voturi, rezultate însă care, potrivit opiniei majorităţii istoricilor nu reflectă rezultatele reale, fiind falsificate.

În condiţiile în care activitatea oficială a PNŢ era tot mai dificilă, conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii partidului să plece în străinătate pentru a-şi desfălura activitatea în mod liber. La 14 iulie 1947 la Tămădău însă, Ion Mihalache (atunci vicepreşedinte al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) şi Ilie Lazăr (membru în Delegaţia Permanentă) au fost arestaţi. Represiunea care a urmat împotriva PNŢ a fost extrem de virulentă. La 19 iulie, Adunarea Deputaţilor a hotărât ridicarea imunităţii tuturor parlamentarilor ţărănişti, iar la 29 iulie guvernul decidea dizolvarea partidului.
A urmat arestarea conducătorilor PNŢ, trimiterea lor în judecată şi condamnarea acestora pentru „complot împotriva guvernului legal al ţării”. Condamnările au fost grele: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; alţi lideri ai partidului au primit şi ei pedepse grele. Conducerea partidului a fost practic decapitată, PNŢ fiind pus în imposibilitatea de a mai desfăşura activităţi importante până la căderea regimului comunist.
RENASTEREA IN 1990 SUB O NOUA FORMA:
PARTIDUL NATIONAL TARANESC - CRESTIN DEMOCRAT:

In 1990Corneliu Coposu a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat ca succesor al Partidul Naţional Ţărănesc interbelic. Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaţionala Creştin Democrată, însa a implicat şi schimbarea radicală a programului partidului.
După guvernarea 1996-2000, aspru criticată, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, principalul exponent al Convenţiei Democrate Române, nu a reuşit să obţină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral.
În urma eşecului electoral din 2004, PNŢCD a pornit un proces de înnoire ideologică şi de imagine. Schimbările s-au reflectat în adoptarea unui nou statut şi în schimbarea denumirii în Partidul Popular Creştin Democrat. Pe 10 SEPT.  2006, Comitetul Naţional de Conducere a decis revenirea la denumirea iniţială de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.
La 21 ianuarie 2007 în funcţia de preşedinte a fost ales omul de afaceri Marian Miluţ, care a devenit membru al partidului în anul 2005. Fostul preşedinte, Gheorghe Ciuhandu, care este şi primar al municipiului Timişoara, nu a mai candidat [1].
Incepând din 20 august 2008, Marian Petre Miluţ este inlocuit de Radu Sârbu. Fostul preşedinte nu a acceptat rezultatul Congresului din august 2008 şi s-a considerat în continuare în funcţie pana in vara anului 2010 cand a hotărât sa renunţe.





miercuri, 16 februarie 2011

Dragi Romani,sa vedeti UNDE sunt banii Dumneavoastra!!!!!!!!!!!!!

Dragi si Iubiti Romani,dupa ultimul e-mail pe care l-am primit aseara,mi-am dat seama ce ne-a fraierit acest partid,numit "PDL",un partid care ne-a manipulat si ne-a prostit sa il votam...
Vreau sa vedeti si dumneavoastra,cei care urmariti blogul meu,UNDE sunt banii Nostri,unde sunt banii "taiati"in mod necesar pentru ca "e criza"..Va rog sa cititi cu atentie si sa anuntati oameni din jur,prieteni,vecini..ESTE NECESAR SA DAM JOS SI SA INGROPAM ACEST PARTID!!!!

SUCCESURI      
1.Noua sute de milioane de euro costa Vila de pe Rue Périé Mazamet Nr. 12, Paris.   
Proprietar in acte: ELENA BĂSESCU!

2.Pe strada Périé Mazamet, la numarul 12, se afla cea mai luxoasa vila din zona Parisului...
Insasi strada respectiva, fiind una pe care doar bogatasii lumii isi pot permite sa locuiasca.
Imobilul este o rarirate pe piata imobiliara franceza, deoarece a apartinut unor inalti demnitari ai Frantei.
O astfel de achizitie, atat in Franta, cat si in mai toate tarile Europei Occidentale…
Necesita ani de munca si un credit ipotecar pentru care cineva ar plati aproape toata viata.

Si totusi, ea a fost cumparata, cu plata integrala… de sute de milioane de euro!
In pretul acesta intra inca 2 vile, mult mai mari, in care au fost cazati ofiteri S.P.P. din garda duduii prezidentiale, de catre Elena Băsescu!
Interesant de aflat de unde a avut fata lui tata banii cu care a cumparat superba casa. 


3Mai mult ca sigur, aceasta nedumerire se va adauga celorlalte suspiciuni pe care opinia publica le are cu privire...La prosperitatea familiei lui Traian Băsescu.!!!!!



NOTA REDACŢIEI
Informaţiile ne-au fost puse la dispozitie, printr-un important om de afaceri francez, la randul sau europarlamentar...
Chiar de catre reprezentantul agentiei imobiliare pariziene, prin care EBA si-a achizitionat bijuteria locativă de 900.000.000 euro bani gheata!
De unde a avut banii, avand in vedere ca ilustrul sau tata este bugetar cu un salariu de 4.000 roni, mama este casnica...
Iar salariul sau de europarlamentar, chiar daca e consistent, nu i-ar ajunge nici sa cumpere un perete al acestei vile?
Probabil ca din... succesuri, nu?.

miercuri, 2 februarie 2011

A TRECUT SI ULTIMA SESIUNE DIN U.P.T.

Scriu aceste randuri,cu gandul ca s-a terminat si ultima sesiune si ultimul examen din Universitatea Politehnica Timisoara. In data de 1.02.2011,s-a desfasurat ultimul meu examen,la Master,la Inginerie Medicala de la Politehnica,la o materie care nu prea avea legatura cu specializarea mea,dar  mai ales,noua ni s-a solicitat,ca acest examen sa fie oral..desigur ca atat la master,cat si la facultate au fost o Serie de alte materii pur si simplu NEFOLOSITOARE,dar necesare pentru statul de plata al unor profesori,care habar nu aveau pe ce lume traiesc...
Asta este... aseara,dupa examen am iesit cu doi prieteni la bere,aici in complexul studentesc,ca sa ne relaxam si sa mai depanam diverse amintiri din facultatea de Mecanica.A fost o perioada frumoasa,si de care ne vom aiminti mereu cu drag,,dar mai ales, ne-a unit si a creat o serie de prietenii...
Dar,nemultumirea si oftatul nostru s-a referit,la situatia acutuala din tara,la haosul si la mizeria din tara toate corelata cu saracie si disperare,duc si la concluzia ca noi degeaba am facut atata scoala si facultati,daca nu ne angajeaza ABSOLUT NIMENI....Este dureros,este frustrant,dar decat sa ne punem capat si sa o luam razna incercam sa ne consolam..si speram ca se va schimba ceva...(nu prea cred.,....)..
Dar mai ales cand vad zambetul si satisfactia NESIMTITA SI IPOCRITA  a rectorului ROBU,mi-e scarba..Un om mai ordinar si ipocrit si nesimtit nu am mai mazut niciodata.!!!Si cand mai si aud pur si simplu sfidandu-ne,la tv si presa,spunand cat de bine pregatiti sunt cei care terminna la Poli,sau ca Politehnica are in in prezent cea mai buna si cea mai mare promovabilite pe piata locurilor de munca...chiar nu stiu daca el stie si vede realitatea...si cand il vad pe Domnia Sa si Excelenta Sa(sper ca ati prins ironia si ghilimele..:))cum zambeste din postura de senator PNL..Vai si amar..


PACAT...din Tot ce a fost aceasta Mare Universitate,a ramas,din pacate,doar,Numele,istoria scrisa, si o biata stema,asa cum este prezentata mai sus,o stema care macar ea,incearca sa se mai adapteze la zilele noastre..sa fie in 'trend'...dar.....DEGEABA.....
"Nu zidurile fac o scoala,ci spiritul ce domneste intr-ansa.."-REGELE FERDINAND AL ROMANIEI
Asa sa ne ajute Dzeu!!!
 

Dark Night Template by Totul despre Blogger