JURISPRUDENTA PENALA
1.Omor calificat vs pruncucidere
| Secţia penală a Tribunalului Suprem |
| Decizie nr. 867 din 13/04/1983 |
Prin sentinţa penală nr. 55/1982 a Tribunalului Judeţean Buzău, inculpata N.V. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportată la art. 175 lit. c Cod penal.
Instanţa a reţinut că, în ziua de 29 mai 1982, în jurul orei 9, inculpata a dat naştere, la domiciliul său, unui copil, fără să fie asistată de vreo persoană. Imediat după naştere, a înfăşurat noul-născut într-un pulover, după care l-a abandonat lângă un gard în apropierea locuinţei sale.
Scâncetul copilului a fost auzit de o martoră care, recunoscând puloverul, i-a atras atenţia inculpatei că dacă nu va lua copilul din locul unde l-a abandonat, va anunţa organele de miliţie.
Inculpata a luat copilul şi ajungând în locuinţă, l-a sugrumat cu o basma după care l-a îngropat în apropierea casei.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că inculpata a născut un copil viu, la termen, iar moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare, după naştere copilul a trăit 1-2 ore.
Recursul declarat în cauză de către procuror este întemeiat.
Potrivit art. 177 Cod penal, infracţiunea de pruncucidere se comite în cazul când uciderea noului născut a fost săvârşită imediat după naştere, de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
Din materialitatea faptelor, aşa cum se desprind din probele dosarului, rezultă că inculpata nu se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, ci a ucis copilul în mod deliberat.
Faptul că inculpata a urmărit uciderea noului născut îl dovedeşte atât comportarea sa anterioară, cât şi cea ulterioară evenimentului naşterii.
Astfel, inculpata a ascuns sarcina, fără a aduce la cunoştinţă acest lucru nici organelor medicale de specialitate pe care era obligată să le încunoştinţeze că a rămas însărcinată, pentru a fi luată în evidenţă şi a i se acorda asistenţa medicală cuvenită, şi nici chiar soţului său.
În ziua când a avut loc naşterea, inculpata nu a spus nimănui despre acest lucru, iar după ce a dat naştere copilului, convinsă fiind că nimeni nu are cunoştinţă despre acest lucru, l-a abandonat într-un loc puţin circulat, sperând că, în acest fel, nu va fi descoperită.
După ce a ridicat copilul din locul unde l-a abandonat, în momentul în care a ajuns acasă, inculpata l-a sugrumat cu ajutorul unei basmale şi cu mâinile şi pentru a şterge orice urmă, a îngropat cadavrul în grădină. Atare acţiuni demonstrează, neîndoielnic, intenţia deliberată şi persistenţa inculpatei în uciderea copilului, ceea ce exclude starea de tulburare sub imperiul căreia să fi fost comisă fapta.
Ca atare, prima instanţă a dat faptei o greşită încadrare juridică în infracţiunea de pruncucidere, inculpata săvârşind infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c. Cod penal.
2.Tentativă la infracţiunea de omor. Intenţia de a ucide. Individualizarea pedepsei.
Secţia penală a Curţii supreme de justiţie
Decizie nr. 323 din 23/01/2003
Constată că prin sentinţa penală nr. 30 din 27 februarie 2001 a Tribunalului Sibiu în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 şi 2 Cod penal combinat cu art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata J.M., la: - 7 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a şi c Cod penal pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatei iar în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsă timpul petrecut în arest preventiv începând cu data de 17 august 2002, precum şi durata reţinerii de 24 de ore din 24 mai 2001.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil a obligat pe inculpată să plătească părţii civile Jiga Aron Achim despăgubiri materiale în valoare de 1.826.694 lei, precum şi daune morale în valoare de 30.000.000 lei.
Obligă pe inculpată să plătească părţii civile cheltuieli judiciare în valoare de 2.650.000 lei.
A dispus confiscarea specială de la inculpată în baza art. 118 lit. b Cod penal a unui cuţit pe care l-a folosit la comiterea faptei.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de spitalizare în valoare de 4.202.523 lei către Spitalul Municipal Mediaş.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.800.000 lei din care 500.000 lei, reprezintă onorar avocat oficiu la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut în fapt că inculpata J.M. a fost căsătorită cu partea civilă J.A.A. Pe parcursul procesului, ei au divorţat prin sentinţa civilă nr. 6077 din 28 noiembrie 2001. Din căsătoria lor au rezultat trei copii minori. Prin aceeaşi sentinţă, copiii minori au fost încredinţaţi tatălui.
Căsătoria lor a fost marcată de numeroase discuţii contradictorii pe parcursul cărora de mai multe ori inculpata a recurs la violenţe, lovindu-şi soţul cu cuţitul în antebraţ.
Pe fondul relaţiilor arătate, în data de 9 mai 2001 în bucătăria imobilului în care locuia, folosindu-se de un cuţit de bucătărie prin surprindere i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în abdomen cu intensitate deosebită, cauzându-i o plagă penetrantă, de 7 cm care a impus internarea în regim de urgenţă şi practicarea unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii.
Examinarea medico-legală a victimei a concluzionat că prezintă o plagă înjunghiată penetrantă abdominală în hopocondrul drept produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, leziune care poate data din 9 mai 2001 şi care i-a pus viaţa în pericol.
S-a apreciat că fapta inculpatei, aşa cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod procedură penală raportat la art. 174 alin. 1 şi 2 Cod penal coroborat cu art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
La încadrarea faptei, s-a avut în vedere instrumentul folosit de inculpată, zona vitală afectată şi intensitatea loviturii care a produs o plagă penetrantă cu o adâncime de 7 cm.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnata care a criticat-o sub aspectul greşitei condamnări şi în subsidiar sub aspectul individualizării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 123 din 21 mai 2002 Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că atât starea de fapt reţinută cât şi încadrarea juridică sunt corectăşirespectivlegală.
Susţinerea inculpatei în sensul că fără voie, din întâmplare datorită întoarcerii bruşte l-a lovit cu cuţitul pe soţul său, nu a fost primită dat fiind intensitatea loviturii, aspect coroborat cu profilul moral al inculpatei, care era foarte agresivă şi l-a mai lovit şi cu altă ocazie cu cuţitul pe soţul său a afirmat totodată că îl "taie în bucăţi". Faţă de profilul moral al inculpatei, instanţa a apreciat că nu se impune nici reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata, care a solicitat reducerea pedepsei, avându-se în vedere că fapta a săvârşit-o accidental, la o întoarcere bruscă lovindu-l pe soţul ei care se afla la mică distanţă.
Examinând cauza, în raport de motivul invocat cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală constată că recursul nu este fondat.
Fapta inculpatei, care a aplicat în abdomen părţii vătămate o lovitură de cuţit cu o intensitate deosebită, cauzându-i o plagă penetrantă de 7 cm., şi care a impus internarea în regim de urgenţă şi practicarea unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat. Susţinerea inculpatei că lovirea a fost un accident, nu poate fi primită, nu numai datorită împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, probate cu declaraţia părţii vătămate, a martorilor şi chiar a inculpatei ci şi mai ales datorită concluziilor expertizei medico-legale care stabileşte că aspectul morfologic al leziunilor externe şi interne pledează pentru mecanismul de producere, prin lovire activă cu un corp tăietor-înţepător şi nu ca fiind rezultatul unei tăieri accidentale.
Nici reducerea pedepsei nu se impune avându-se în vedere faptul că aceasta este orientată către minimul special, în acordarea de circumstanţe atenuante nu se justifică faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatei.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpată împotriva deciziei penale nr. 123/A din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Având în vedere motivele expuse mai sus, curtea:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.M. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii preventive din 24 mai 2001 şi al arestării preventive de la 17 august 2001 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Dosar nr. 2943/2002
Decizie nr. 323 din 23/01/2003
Constată că prin sentinţa penală nr. 30 din 27 februarie 2001 a Tribunalului Sibiu în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 şi 2 Cod penal combinat cu art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata J.M., la: - 7 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a şi c Cod penal pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatei iar în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsă timpul petrecut în arest preventiv începând cu data de 17 august 2002, precum şi durata reţinerii de 24 de ore din 24 mai 2001.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil a obligat pe inculpată să plătească părţii civile Jiga Aron Achim despăgubiri materiale în valoare de 1.826.694 lei, precum şi daune morale în valoare de 30.000.000 lei.
Obligă pe inculpată să plătească părţii civile cheltuieli judiciare în valoare de 2.650.000 lei.
A dispus confiscarea specială de la inculpată în baza art. 118 lit. b Cod penal a unui cuţit pe care l-a folosit la comiterea faptei.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de spitalizare în valoare de 4.202.523 lei către Spitalul Municipal Mediaş.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.800.000 lei din care 500.000 lei, reprezintă onorar avocat oficiu la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut în fapt că inculpata J.M. a fost căsătorită cu partea civilă J.A.A. Pe parcursul procesului, ei au divorţat prin sentinţa civilă nr. 6077 din 28 noiembrie 2001. Din căsătoria lor au rezultat trei copii minori. Prin aceeaşi sentinţă, copiii minori au fost încredinţaţi tatălui.
Căsătoria lor a fost marcată de numeroase discuţii contradictorii pe parcursul cărora de mai multe ori inculpata a recurs la violenţe, lovindu-şi soţul cu cuţitul în antebraţ.
Pe fondul relaţiilor arătate, în data de 9 mai 2001 în bucătăria imobilului în care locuia, folosindu-se de un cuţit de bucătărie prin surprindere i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în abdomen cu intensitate deosebită, cauzându-i o plagă penetrantă, de 7 cm care a impus internarea în regim de urgenţă şi practicarea unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii.
Examinarea medico-legală a victimei a concluzionat că prezintă o plagă înjunghiată penetrantă abdominală în hopocondrul drept produsă prin lovire cu un corp tăietor înţepător, leziune care poate data din 9 mai 2001 şi care i-a pus viaţa în pericol.
S-a apreciat că fapta inculpatei, aşa cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod procedură penală raportat la art. 174 alin. 1 şi 2 Cod penal coroborat cu art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
La încadrarea faptei, s-a avut în vedere instrumentul folosit de inculpată, zona vitală afectată şi intensitatea loviturii care a produs o plagă penetrantă cu o adâncime de 7 cm.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnata care a criticat-o sub aspectul greşitei condamnări şi în subsidiar sub aspectul individualizării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 123 din 21 mai 2002 Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că atât starea de fapt reţinută cât şi încadrarea juridică sunt corectăşirespectivlegală.
Susţinerea inculpatei în sensul că fără voie, din întâmplare datorită întoarcerii bruşte l-a lovit cu cuţitul pe soţul său, nu a fost primită dat fiind intensitatea loviturii, aspect coroborat cu profilul moral al inculpatei, care era foarte agresivă şi l-a mai lovit şi cu altă ocazie cu cuţitul pe soţul său a afirmat totodată că îl "taie în bucăţi". Faţă de profilul moral al inculpatei, instanţa a apreciat că nu se impune nici reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata, care a solicitat reducerea pedepsei, avându-se în vedere că fapta a săvârşit-o accidental, la o întoarcere bruscă lovindu-l pe soţul ei care se afla la mică distanţă.
Examinând cauza, în raport de motivul invocat cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală constată că recursul nu este fondat.
Fapta inculpatei, care a aplicat în abdomen părţii vătămate o lovitură de cuţit cu o intensitate deosebită, cauzându-i o plagă penetrantă de 7 cm., şi care a impus internarea în regim de urgenţă şi practicarea unei intervenţii chirurgicale pentru salvarea vieţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat. Susţinerea inculpatei că lovirea a fost un accident, nu poate fi primită, nu numai datorită împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, probate cu declaraţia părţii vătămate, a martorilor şi chiar a inculpatei ci şi mai ales datorită concluziilor expertizei medico-legale care stabileşte că aspectul morfologic al leziunilor externe şi interne pledează pentru mecanismul de producere, prin lovire activă cu un corp tăietor-înţepător şi nu ca fiind rezultatul unei tăieri accidentale.
Nici reducerea pedepsei nu se impune avându-se în vedere faptul că aceasta este orientată către minimul special, în acordarea de circumstanţe atenuante nu se justifică faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatei.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpată împotriva deciziei penale nr. 123/A din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Având în vedere motivele expuse mai sus, curtea:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.M. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii preventive din 24 mai 2001 şi al arestării preventive de la 17 august 2001 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Dosar nr. 2943/2002
3. Eroare judiciară. Persoană condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Repararea pagubei.
Secţia civilă a Curţii supreme de justiţie
Decizie nr. 865 din 17/03/1995
Potrivit dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite atunci când în urma rejudecării cauzei, prin hotărâre definitivă, s-a stabilit că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu exista.
Art. 504 din Codul de procedură penală nedistingând după cum condamnarea a fost cu executarea efectivă a pedepsei sau cu suspendarea executării acesteia, pentru ca o persoană să aibă dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, nici instanţele nu au dreptul de a distinge, esenţial fiind a constata că în urma rejudecării, printr-o hotărâre penală definitivă, s-a stabilit că fapta imputată celui în cauză nu există.
Dispoziţii legale, mai sus menţionate, se referă la repararea de către stat a "pagubei suferite" în urma unei condamnări nedrepte. În noţiunea de "pagubă" intră toate cheltuielile generate de fapta cauzatoare de prejudiciu, respectiv trimiterea unei persoane nevinovate în judecată, deci şi onorariul apărătorului angajat, cheltuielile făcute cu transportul pentru prezenţa la termen etc.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 şi urm. din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu dă dreptul celui prejudiciat la despăgubiri.
Prejudiciul constă nu numai în atingerea materială adusă patrimoniului unei persoane ci şi în lezarea onoarei sau reputaţiei acesteia, motiv pentru care şi aceste ultime consecinţe se cer a fi reparate.
Decizie nr. 865 din 17/03/1995
Potrivit dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite atunci când în urma rejudecării cauzei, prin hotărâre definitivă, s-a stabilit că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu exista.
Art. 504 din Codul de procedură penală nedistingând după cum condamnarea a fost cu executarea efectivă a pedepsei sau cu suspendarea executării acesteia, pentru ca o persoană să aibă dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, nici instanţele nu au dreptul de a distinge, esenţial fiind a constata că în urma rejudecării, printr-o hotărâre penală definitivă, s-a stabilit că fapta imputată celui în cauză nu există.
Dispoziţii legale, mai sus menţionate, se referă la repararea de către stat a "pagubei suferite" în urma unei condamnări nedrepte. În noţiunea de "pagubă" intră toate cheltuielile generate de fapta cauzatoare de prejudiciu, respectiv trimiterea unei persoane nevinovate în judecată, deci şi onorariul apărătorului angajat, cheltuielile făcute cu transportul pentru prezenţa la termen etc.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 şi urm. din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu dă dreptul celui prejudiciat la despăgubiri.
Prejudiciul constă nu numai în atingerea materială adusă patrimoniului unei persoane ci şi în lezarea onoarei sau reputaţiei acesteia, motiv pentru care şi aceste ultime consecinţe se cer a fi reparate.
